Vrem să aveți parte de cele mai frumoase aniversări. De aceea, în cadrul parcului turistic, oferim posibilitatea de a organiza diverse evenimente pentru copii, cum ar fi zile de naștere, zile onomastice, celebrări școlare și altele.
DEMO Parc este locul ideal pentru aniversările copiilor. Aceștia nu se vor plictisi de activitățile pregătite pentru că serviciile noastre includ atât relaxare, cât și distracție.
Pentru că nimic nu se compară cu o zi de naștere petrecută în natură alături de cei dragi, petrecerile au loc în spațiul deschis din parcul nostru. Noi vom asigura un decor special pentru petrecere în funcție de tematica aleasă. De asemenea, vom pune la dispoziția tuturor participanților kituri de atelier cu ajutorul cărora va realiza un cadou special sărbătoritului. Astfel, copiii vor avea libertatea de a-și folosi imaginația, vor cunoaște munca în echipă și se vor relaxa. În funcție de preferințele părinților, putem organiza diverse activități la cerere. Petrecerile pot fi animate de personaje din povești sau magicieni. Cu siguranță, copiii își vor aminti și peste ani ziua lor de naștere petrecută la DEMO Parc!
La activitățile din cadrul serviciului nostru de organizare petreceri pentru copii pot participa copiii de orice vârste. Cu toții se pot distra în voie în locurile special amenajate sub atenta supraveghere a pedagogului.
Copii vor avea posibilitatea de a lua parte la ateliere recreative și educative sau pot opta pentru jocuri distractive. Am pregătit o mulțime de activități pentru care pot opta în funcție de preferințe:
-Joc digital pentru copii pasionați de jocuri pe calculator și realitate virtuală
-Sport – pentru micii poznași care preferă aventurile în aer liber
-Explorarea naturii – fiind o locație aflată în inima munților, copiii pot descoperi o mulțime de curiozități ale naturii
-Craft – copiii cu înclinări artistice își pot perfecționa talentele în cadrul jocurilor craft
-Meșteșugării – diverse ateliere de meșteșugării stau la dispoziția celor care vor să se recreeze și să deprindă obiceiuri sănătoase
Petrecerile pentru copii au o durată de aproximativ 3 ore cu posibilitate de prelungire. Numărul maxim de participanți este de 15 persoane. Petrecerile au loc în mediul exterior și pot fi organizate în funcție de condițiile meteorologice.